La sfârșitul anilor 1800, William Pate a inventat și brevetat capacul de sticlă cu 24 de dinți. Capacul cu 24 de dinți a rămas standardul industriei până în jurul anilor 1930.
După apariția mașinilor automate, capacul sticlei a fost introdus într-un furtun instalat automat, dar în procesul de utilizare a capacului cu 24 de dinți s-a constatat că este foarte ușor să blochezi furtunul mașinii automate de umplere și, în cele din urmă, a fost standardizat treptat la capacul de sticle cu 21 de dinți de astăzi.
Berea conține o cantitate mare de dioxid de carbon, iar capacul are două cerințe de bază: una este o etanșare bună, iar cealaltă este un anumit grad de ocluzie, ceea ce este adesea denumit un capac rezistent. Aceasta înseamnă că numărul de pliuri din fiecare capac ar trebui să fie proporțional cu suprafața de contact a gurii sticlei, pentru a se asigura că suprafața de contact a fiecărei pliuri poate fi mai mare, iar etanșarea ondulată de pe exteriorul capacului crește atât frecarea, cât și facilitează deschiderea, capacul de sticlă cu 21 de dinți fiind alegerea optimă pentru a îndeplini aceste două cerințe.
Și un alt motiv pentru care numărul de zimți de pe capac este 21 are legătură cu deschizătorul de sticle. Berea conține mult gaz, așa că, dacă este deschis necorespunzător, este foarte ușor să rănești oamenii. După inventarea deschizătorului de sticle, acesta a fost utilizat pentru a deschide capacul sticlei și prin modificarea constantă a dinților de ferăstrău, s-a stabilit în cele din urmă că deschiderea capacului de sticlă este cea mai ușoară și mai sigură, așa că astăzi vedeți că toate capacele de sticle de bere au 21 de zimți.
Data publicării: 02 noiembrie 2023